Reţeaua Interinstituţională Antidrog a luat naştere la Neamţ în luna februarie 2008, în cadrul proiectului implementat de Organizaţia Salvaţi Copiii Filiala Iaşi împreună cu Agenţia Naţională Antidrog - Serviciul Regional Antidrog Iaşi, în perioada 1 decembrie 2007 – 30 septembrie 2008 şi finanţat de Uniunea Euponeană prin programul PHARE 2005 – Consolidarea Democraţiei în Romania, Componenta 2 : Democraţie, drepturile omului, statul de drept, independenţa justiţiei şi lupta împotriva corupţiei. Acest proiect vine să întărească buna colaborare între instituţiile implicate, cu atribuţii în protecţia copilului împotriva consumului de droguri, oferind cadrul unei coordonări mult mai bune a ctivităţilor în acest domeniu.
DE CE?
Fenomenul consumului de droguri licite şi ilicite ia amploare pe zi ce trece. Dacă în anii ce au urmat Revoluţiei, în Romania, drogurile se consumau în special de către tinerii cu vârste cuprinse între 25-30 de ani şi numai în anumite zone, în ultimii ani vârsta medie de debut în privinţa consumului de droguri, a scăzut foarte mult, ajungând la 14-15 ani. Se poate spune că fenomenul consumului de droguri, alcool şi tutun a înregistrat o scădere a vârstei medii a consumatorului, concomitent cu mărirea numărului de consumatori şi mai ales a celor care consumă droguri injectabile.
Una din problemele actuale ale societăţii româneşti, potrivit Strategiei Naţionale Antidrog ( 2005-2012 ), o constituie creşterea cererii de droguri în rândul populaţiei generale, îndeosebi în rândul tinerilor. Răspîndirea consumului abuziv de droguri în rândul populaţiei tinere a dus la apariţia de reţele de trafic ample pe teritoriul ţării noastre şi este necesară o intensificare a acţiunilor de prevenire a acestui flagel prin campanii de informare în mediul şcolar, familial şi comunitar. Analiza rezultatelor privind prevalenţa consumului de droguri ilicite, în funcţie de tipul de drog consumat, oferă date în ceea ce priveşte drogurile cel mai frecvent consumate de către elevii din liceele şi şcolile de artă şi meserii din judeţul Neamţ. Astfel se constată faptul că cel mai consumat drog în rândul celor chestionaţi este marijuana, 4,5% dintre elevi declarând că au consumat acest drog cel puţin o dată pe parcursul vieţii. O prevalenţă ridicată este înregistrată şi în ceea ce priveşte consumul tranchilizantelor/sedativelor fără prescripţia medicului, înregistrându-se un procent de 2,3% pentru consum până la această vârstă.
Din experienţa altor campanii implementate la nivel naţional de către Agenţia Naţională Antidrog – coordonatorul naţional al luptei împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, lupta împotriva acestui flagel, DROGUL, care într-o formă sau alta ne atinge pe toţi, are mai multe şanse de reuşită atunci când activităţile de prevenire adresate comunităţii solicită implicarea directă a membrilor acesteia.
CINE?
Pînă în prezent, la această reţea au aderat 15 instituţii guvernamentale şi non-guvernamentale: Instituţia Prefectului Judeţului Neamţ, Consiliul Judeţean Neamţ, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Neamţ, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ, Primăria Municipiului Piatra Neamţ, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ, Organizaţia Salvaţi Copiii – Filiala Neamţ, Autoritatea de Sănătate Publică Neamţ - Biroul de Promovare a Sănătăţii, Direcţia Judeţeană pentru Tineret Neamţ, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ, Protopopiatul Piatra Neamţ, Biblioteca Judeţeană G.T. Kirileanu, Asociaţia Română Anti-SIDA, Asociaţia Caritas Roman
CE NE DORIM?
Ne dorim ca etapele de dezvoltare a Reţelei Interinstituţionale Antidrog să includă următoarele:
• Realizarea unei viziuni comune asupra etapelor de dezvoltare a RIIA în perioada februarie-octombrie 2008.
• Cunoaşterea reciproca a proiectelor implementate şi a activităţilor specifice derulate de instituţiile membre RIIA în domeniul protecţiei copiilor şi tinerilor împotriva consumului de droguri.
• Cunoaşterea modalităţilor practice în care fiecare instituţie membră RIIA poate fi o resursă pentru dezvoltarea şi implementarea de proiecte comune în domeniul reducerii cererii de droguri şi asistenţei medicale, psihologice şi sociale acordată persoanelor consumatoare de droguri din judeţul Neamţ
• Identificarea problemelor şi nevoilor la nivel local în domeniul reducerii cererii de alcool, tutun şi droguri ilicite, pe palierele comunitate, şcoală şi familie
• Realizarea unui plan de acţiune comun, viabil la nivel local în domeniul protecţiei copilului împotriva consumului de droguri
“ Să ne adunăm este începutul, să rămânem împreună este un progress, să muncim împreună este un success”